Lasă un comentariu

♥.one shot.

L-am scris pentru că mă plictiseam. Aşadar, dacă nu înţelegeţi nimic din el vreau să vă zic că e în regulă. Tocmai d-asta l-am şi făcut, ca să credeţi ce vreţi despre el.

  • Subiect : Brucas
  • Rated : M !
  • Preview:

 Geaca era sfâşiată,rochia udă şi murdară îmbibată de praf şi noroi.Chiar dacă nu vedeam,începusem să simt un fel de amorţeală pe la încheieturi. Am rămas întinsă acolo până când m-a atins căldura plăcută a unor braţe.Putea să fie o singură persoană şi m-am întrebat care e aceea. M-am întrebat şi m-am frământat în adâncurile minţii până când un spasm mi-a trecut prin picior.Mă lovisem. Nu cred că mă lovisem rău dar mă lovisem îndeajuns de tare ca să nu pot percepe ce mi se întâmplă.

Mulţumesc,
Miri♥
Anunțuri
Lasă un comentariu

Photographer boy (I)

Fără alte introduceri, acesta este noul proiect. 

Summary :

Nu mai vreau să aud de Chuck. Ori de câte ori rostesc numele lui alunec în abisul de cuvinte urâte şi palme pe care mi le-a dat de-a lungul timpului.Murmurul clar al raţiunii m-a lovit grav.Noi n-am fost niciodată fraţi, nu am crescut niciodată împreună. Ne-am cunoscut mult prea târziu ca să se considere greşeală ceea ce facem. Dar vreau să opresc totul acum fiindcă mă macină. Şi dacă nu ACUM, atunci când? Îmi place de Lucas şi nu pot spune nu propunerii. Ar fi prima oară când încerc o senzaţie tare cu un băiat grozav.Deci o faci sau n-o faci? Da, o voi face. Şi mai mult de atât mă voi răzbuna şi pe nenorocit.

Link chiar aici →

Mulţumesc, Miri♥

Lasă un comentariu

me again

Aş fi dat un later edit la postul anterior, dar mi-a fost teamă că nu îl veţi vedea. Defapt nici nu ştiu dacă mai citeşte cineva pe aici căci statisticile au scăzut considerabil.

Astăzi am făcut o grămadă de chestii noi, de la a te certa cu vecina până la a urmări cel mai plictisitor film. hmm, dar m-am distrat şi pot spune că sunt mulţumită de mine şi de partea a doua a one shotului „Save me back”. Chiar am început să lucrez serios la mai multe poveşti şi căutam ceva material gen muzică sau poze sau… nu ştiu, un plus de inspiraţie când să vezi ce am găsit. Evident, am ţipat de fericire şi m-am manifestat ca un copil- spre teroarea mamei mele.Nu ştiu câţi fani CMM mai citesc pe aici sau câţi aţi aflat de existenţa acestui trailer… eu l-am găsit azi. Nu e vorba despre filmul  Renée, ci despre  The Carrier. De obicei nu postez aşa degeaba, dar ipostaza în care l-am văzut acolo pe Chad( a cărui zi aproape că am uitat că a fost ieri) m-a făcut literalmente să salivez. Bunăciune, nu?  Şi ce altceva să mai spui în afară de „nu mai pot aştepta până apare filmul” ?
Btw, am mai văzut astăzi un film cu el. Se numeşte „Lies in Plain Sight” şi poate am să-i fac cândva, într-un viitor apropiat vreun review.

And finally, vă las alături de previewul Save me back part II.  : „L-am auzit înjurând, dar când a intrat în maşină s-a calmat, ceea ce mi s-a părut un pic forţat având în vedere expresia feţei lui. Am ştiut atunci că printr-un alt joc tâmpit al destinului eram blocaţi aici. Noi… Noi şi sentimentele noastre.
-Lucas? Lucas eşti ok? Tremuri.
Ochii mei mari şi verzi l-au fixat rugător, iar corpul meu micuţ s-a strecurat mai aproape de el.A zâmbit aşa de frumos, că mi-a frând inima şi m-am bucurat nedrept de acea fracţiune de secundă lipsită de durere. L-am văzut doar pe Luke stând lângă mine pe bancheta din spate a maşinii şi mi-au năvălit în minte amintirile şi realizările ce nu le-aş fi putut avea fără el.Nu m-am îndoit nici o clipă… Eram doar noi, blondina şi baschetbalistul, cu trupurile îmbrăţişate şi curmate de frig şi curent.”citeşte→

Lasă un comentariu

Save me back

Aseară nu am avut somn. Eram îngândurată şi căutam ceva cu care să îmi distrag atenţia. Aşa mi-a venit ideea. Ce fel de idee? Păi…cea a unei noi poveşti. Se numeşte „Save me back” şi e un one shot. Îmi place cum a ieşit chiar dacă nu are multe cuvinte pompoase sau complicate. E simplu, relaxant şi de ce nu… captivant.

Rezumat: Am avut cel mai ciudat vis… Când m-am trezit am fost la început speriată, apoi neaşteptat de calmă. Nu fusese doar un vis. Fusese cruda realitate în care am aterizat cu braţele sângerânde şi picioarele îngheţate. M-a salvat din nou. Dar acum, prins în mreajă are nevoie de mine. Ce să fac? Ce să fac…

Preview: Nu ştiu cum sau când s-a întâmplat totul aşa de repede, ştiu că lăsasem deoparte înregistrarea pentru PodCast aseară, când m-a lovit un val de furile şi vinovăţie şi am vorbit cu mine însămi în faţa camerei de filmat ore în şir.
Acum, m-am sprijinit de dulap pentru că în tot acest timp ochii lui rotunzi şi albaştri mă fixau îngrozitor.Aproape mă sufocam încleştându-mi instinctiv degetele subţiri pe bara metalică. Am deschis, am aruncat schiţele dezamăgită şi am şovăit în stânga şi în dreapta. Brusc, un ecran s-a deschis. M-am simţit atunci stânjenită de privirile lor căci nu realizam că se întâmplă cu adevărat. Imaginea mea s-a răsfrânt la fel de repede pe toate celelalte ecrane care ne înconjurau, iar vocea îmi răsuna clar. Aveam nevoie să mă dau cu capul de ceva şi să cad lată. M-am uitat la Luke. El la mine. Pun pariu că nu pricepea nici jumătate din ce avea să urmeze. citeşte prima parte→ 

Vreau să ştiu ce părere aveţi. Vă pup şi vă iubesc,

M♥

Lasă un comentariu

hot drink

Mă gândeam că ar fi drăguţ să mai auziţi ceva veşti de la mine, deşi nu pot aproxima cât de lung va fi acest post.Nu am prea multe de spus.

Ideea unui titlu potrivit mă frământa de multă vreme. Ştiu, e vară. Cine mai are nevoie de ceva fierbinte după temperaturile ridicate care se înregistrează la această oră mai peste tot în ţară? Hmm, şi totuşi căutam un titlu potrivit. Dacă aş fi pus „cold drink” şi-ar fi pierdut sensul.

În primul rând să vă pun la curent cu noile apariţii. Am stat acasă, deci am pregătit chestii noi. Se pare că şi Rosie a fost pe-aproape şi ne-a pregătit şi ea ceva foarte hot şi interesant. Ce părere aveţi de un nou one shot? Da. Vă surprinde?
Nu prea cred.
Se numeşte „Sleep Well” şi după cum ştiţi deja, sau după cum v-aţi obişnuit subiectul e BL.

Rezumat?
Bine,bine.

Lucas a regretat mereu faptul că îi permite lui Brooke să îi scape printre degete, iar acum relaţia lor e mult mai rece.Ea e logodită cu un alt bărbat.Poate o noapte să schimbe totul şi să îi aducă pe drumul cel bun?
Prima parte aici.
Rated M for a reason.

În al doilea rând e gata a doua şi ultima parte din „For Your Ears Only”.

Preview : Lucas era uşor blocat în clipa în care a sărit pe el -în mod clar nu a văzut-o venind- dar şi-a revenit şi a îmbrăţişat-o  în timp ce ea îşi înfăşura mâinile în jurul gâtului lui.Şi-apoi, cum era de aşteptat, buzele lui s-au atins de ale ei asemeni unui reflex iar limba lui a pătruns jucându-se nerăbdătoare cu a lui Brooke.
-Mm. Mi-a fost dor de tine, a murmurat ea pe buzele lui şi i-a zâmbit.
-Şi mie de tine, drăguţo. Vrei să ştii cât de mult? a tachinat-o ducându-şi palmele sub fundul ei, apoi mişcându-se în sus astfel încât picioarele ei erau de o parte şi de alta a taliei lui Luke ca să poată simţi, mai precis să realizeze cât era el de înfierbântat.
-Se pare că ţi-a fost destul de dor de mine, a şoptit frecându-se intenţionat de el.
-Vrei să-ţi arăt?
-Aici?
-Acolo. Neîncrezătoare Brooke a privit acolo unde el îşi îndreptase mâna. Toaletele. Oh, Doamne ! Nu, nu toaletele de la aeroport ! ! ! citeşte în continuare →

Sper că înţelegeţi de unde poza şi titlul. Vă ofer ceva fierbinte cu care să vă răcoriţi vara asta. Şi cum aşa ? Numai Miri e în stare de astfel de posturi *laughs*

Ok, vă pup şi aştept cu drag să vorbim.

M♥

Lasă un comentariu

altă zi

Ok… e altă zi. şi ce dacă?
Păi nu vezi cum trece vara pe lângă noi?
Hmm, am sentimentul acela de duminică seara şi simt nevoia disperată de a depăna amintiri cu cineva.Trecând peste asta, recunosc că am avut ceva reţineri, că am închis pagina de nu ştiu câte ori doar din cauză că nu îmi găsesc cuvintele. M-am plictisit teribil şi sunt conştientă de faptul că v-am suspendat marile aşteptări în pom. Am fost pe la munte zilele astea, nu mult, atât cât să îmi aşez gândurile, să găsesc un lucru care contează cu adevărat ca să nu distrug într-o clipă realizările de până acum. În momentul ăsta, sunt bine chiar dacă nu am mai scris nimic pe aici. Mda, aş fi vrut să vă ofer ceva interesant dar nu am decât un capitol din „Ceva a în neregulă cu debaraua” şi ce părere aveţi de „For your ears only”? Da, chair aşa. Rosie s-a gândit să facă o continuare pentru „For your eyes only” . Iar eu, am tradus. Ce-i drept nu totul,şi e vina mea că n-am avut timp aşa că am structurat în două părţi.Prima e gata. Nu trebuie să citiţi neapărat „For your eyes only” ca să înţelegeţi pentru că nu au legătură dar dacă nu aţi făcut-o până acum ar fi de preferat să o faceţi (dacă e ok cu rated M). Sunt…interesante.

Vreţi şi rezumat? Ok, ok…

„Lucas e plecat la conferinţă, iar Brooke e singură acasă- fapt ce o determină să dea un apel obraznic şi să îl întâmpine cu chestii fierbinţi.”

Nu v-am convins nu? Preview? Ok, cum vreţi voi.

-Domnule Scott.
S-a uitat doar în jur şi i-a văzut pe toţi holbându-se la el , a pus mâna pe telefon şi le-a aruncat o privire apologetică tuturor.
-Scuze, dar trebuie să răspund a concluzionat cu o voce serioasă – de ce să ştie ei că logodnica sună?- A apăsat butonul ca să răspundă şi a pus aparatul la ureche. Alo?
-Bună broody.
Şi brusc,s-a simţit bine să o audă.
-Hei, ce se întâmplă? a întrebat el simţind…o alunecare foarte dramatică la capătul celălalt.
-Am o problemă.
-Ce s-a întâmplat?
-Nu m-ai auzit spunând că am o problemă?a mormăit ea nerăbdătoare în timp ce Lucas a forţat un zâmbet vrând să ascundă adevărata semnificaţie a apelului.În nici un caz ceva important, ci mai degrabă ceva “social” solicitat în grabă.
-Este urgent?
-Da.
-Îmi pare rău, băieţi.Trebuie să fac asta, s-a scuzat Luke.
A măturat pe furiş toate lucrurile pe care le avea în sală conştient că toţi privesc cu gelozie şi ură felul prin care scapă de atmosfera sufocantă.Când a ajuns în biroul lui, s-a concentrat pe ceea ce voia fata lui.
-Ok, ascult. Ce s-a întâmplat?
-Mă întrebi asta cu seriozitate? a cerut cu acea voce de divă care îl înebunea.
-Da, iubito. Sunt serios.
-Ba nu, nu eşti ! Nu eşti deloc aici.
-Şi…
-Şi eu sunt singură, culcată pe pat în lenjeria aia sexy şi sunt foarte excitată.Lucas înghiţi nodul din gât gândindu-se la cuvintele ei. Vrei să îţi arăt?”

Link: https://theirlivesinaglasshouse.wordpress.com/for-your-ears-only/part-one/ Cât despre „Ceva e în neregulă cu debaraua ” puteţi găsi aici capitolul 2: http://miriandherthoughts.wordpress.com/ceva-e-in-neregula-cu-debaraua/capitolul-2/
Mi-ar plăcea să aud păreri mai detaliate mai ales acum că am mai avansat puţin şi fac referire la fanficurile scrise de mine. Faza cu one shoturile şi „Their lives in a glass house” e de amuzament. Deci nu vă speriaţi! Nimic serios…

Şi pe final vă reamintesc de „Dark and Smoky rooms” că aşa mi-a fulgerat într-un colţişor al minţii: https://theirlivesinaglasshouse.wordpress.com/dark-and-smoky-rooms/

Preview : „Ţi s-a întâmplat vreodată să nu îţi poţi controla mişcările cum trebuie? Să nu ai control deplin asupra corpului tău?
Ea crede că întunericul şi fumul vor face totul acceptabil. Crede că se poate ascunde în spatele umbrelor mişcătoare. Nu e aşa. Nu e.

 

 

Ştiţi ce aveţi de făcut, vă pup şi vă iubesc.

A voastră M♥

Lasă un comentariu

For Your Eyes Only *One Shoot*

 

Preview: „Sezonul 3, episodul 15. Ce s-ar întâmpla dacă, trecând cu vederea peste caseta lui Jimmy Edwards, atunci când Brooke se dezbracă în faţa camerei de filmat, Lucas devine gelos şi posesiv căci întreaga şcoală o vede pe iubita lui pe jumătate dezbrăcată? ”

Rated: M  ! 

Scris de Rosie şi tradus de mine.

One shootul poate fi găsit aici. Momentan sunt cam grăbită şi nu vă pot spune multe dar promit că vom comunica mai mult în curând.

Hope you enjoy!